marți, 22 martie 2011

Ansamblul 'Caragialiana'- autor Ioan Bolborea

Îi zice Bucureştii noi şi vechi, dar nu prea am avut ocazia să mă ocup de chestii noi. Nu sunt dintre cei care resping hotarât orice e nou în oraşul ăsta, dar nici nu pot spune că sunt răvăşit de clădirile doimiiste. Sub ameninţarea scoaterii din titulatură a vorbei 'noi', şi ţinând seama ca un sit Bucureştii Vechi există deja, am ales să prezint ansamblul monumental Caragialiana, al sculptorului Ioan Bolborea. Deosebit de criticat, cel puţin de către truditorii webului. Totuşi, Pavel Şuşară zice altceva: Ion Bolborea şi-a propus să pună lucrurile la punct şi să restituie caragialismului anvergura şi măreţia pe care, pînă acuma, nu le-am determinat şi, cu atît mai puţin, nu aveam cum să ni le asumăm.... ...Lumea lui Caragiale este cel mai important eveniment al sculpturii de for public din spaţiul românesc şi, poate, nu numai, de la ansamblul lui Brâncuşi de la Târgu Jiu şi pînă astăzi. Ce au spus la dezvelirea monumentului Răzvan Theodorescu, Dinu Săraru, Sorin Oprescu şi Ştefan Cazimir mă interesează mai puţin. Acum, părerea mea, care nu contează. Nu mă simt deloc oripilat, nu mi se pare că ansamblul ăsta ar fi vreo monstruozitate comparabilă cu Casa Republicii sau cu ţeapa din Piaţa Revoluţiei, dar nici extaziat nu sunt. Aşa oi fi eu, un băiat potrivit în toate. Mă deranjează însă amplasarea sculpturilor într-un spaţiu destul de aglomerat botanico-arhitectonic. Din bulevard nici nu prea se distinge ce e acolo. Nici cadrul ăla de metal nu îmi place. Pare că are unicul rol de a-i susţine pe micii trompetişti. Sau cine ştie? Identificarea personajelor e cam dificilă. Caragiale stă de-o parte. Ioan Bolborea ne mai luminează. Zburătorii sunt Dl Goe. De 2 ori Goe. De amuzament şi fiindcă Goe se multiplică în continuu. Omul cu aspect de Eminescu o fi Spiridon. Are un măr în mână. cum se spune în interviu? O să vedem altă dată. Dar de ce Spiridon? E un caracter minor, zic eu. Măcar Chiriac avea parte de diverse plăceri asupra cărora nu insist. Brânzovenescu, Farfuridi, cetăţeanul turmentat. Unele personaje au chipul actorilor care au interpretat rolurile respective, în cazul de faţă Mircea Diaconu, Dem Rădulescu, Birlic. Rică Venturiano (Radu Beligan?) şi, cred, Trahanache (Al. Giugaru). Axul central este Rică Venturiano. Cel mai înalt. În timpul lucrului, l-am porleclit "catargul." O las dezbrăcată pe Ziţa, pentru că asta era ea... Îşi caută bărbaţii, caută norocul... Dar nici n-aţi fi observat acest amănunt, dacă nu vă spuneam, fiindcă nu e vulgară... Şi doamna pare goală, dar este mai degrabă Mam'mare. Iar aici Veta, alături de sora ei. Încă 3 doamne. Miţa? Zoe? Mamiţa? Didina? Şi ultimii pe listă, cu voia dumneavoastră, Pristanda (Ion Chelaru) şi pesemne Nae Caţavencu (e Tănase? A jucat Tănase în Scrisoarea pierdută?). Cam asta e. Mie mi-a plăcut să pozez şi să încerc să identific caracterele. Dar acum, noapte bună şi tradiţionalul weekend plăcut! PS1 Şi când te gândeşti cât de ignorate sunt sculpturile lui George Apostu. Poate asta ar trebui să impresioneze mai mult.

PS2 Văd acum că ştia I. Bolborea de ce să se teamă:

Vă gîndiţi cum va arăta monumentul pe esplanada Teatrului Naţional? Îl visaţi in situ?

Eu îl visez, numai că acolo mai sînt o grămadă de "abţibilduri", iar asta va fi o problemă, pentru că, dacă nu se face curat şi nu "se face loc" acestei lucrări, ea se se va adăuga bîlciului din acel perimetru. Va fi greu. Va fi poate un război mai greu decît creaţia însăşi.

luni, 14 martie 2011

Casa Sabba Ştefănescu – Arhitect Oscar Maugsch



Aş fi vrut să evit o noua polemica despre (p)renumele arhitectului şi să vă trimit direct la explicaţia lui Adrian Crăciunescu. Am vrut să zic, aşa cum am mai spus, ca nici el nu îşi ştia prenumele, acesta fiind motivul pentru care peste tot se semna pe clădiri O. Maugsch. Am recitit cele scrise de Adrian şi mi s-a părut că văd ceva interesant în semnătura lui. Poate nu mă înşel. Semna pe acte, ca şi pe clădiri, O. Maugsch. Numai ca „M” - ul este făcut mai alambicat şi împreună cu O formează Otto. Ia să vedem:




Sau, aşa cum este în ce-a de a doua imagine cu semnătura, deasupra este un O, parcă adăugat ulterior,aşa cum erau adăugate ulterior literele în vechile documente de ev mediu. Sigur ,e o teorie puţin fantezistă asta cu litera adăugata, dar văzându-i semnătura sunt 100% convins ca îl chema Otto şi nu Oskar.*
Şi acum, că am lămurit-o, să vorbim foarte puţin despre casă şi proprietar. Nu pot să scriu mai mult decât găseşte orice muritor pe Wikipedia. Sunt doi de Sabba Ştefănescu (mai importanţi), dar cel căruia i-a aparţinut casa este tatăl. Am găsit un articol în Jurnalul Naţional şi îmi permit să reproduc pasajele despre educaţia si ocupaţiile acestui om, cu menţinea că articolul, foarte bine documentat, aparţine lui Vasile Surcel (căruia îi şi mulţumesc):

[…] S-a născut la 12 ianuarie 1857, la Craiova. În 1876 a devenit student al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe. În 1878 pleacă la Sorbona, bursier al statului român. Se întoarce licenţiat în Ştiinţele Naturii şi, în scurt timp, este numit profesor secundar la Colegiul “Sf. Sava”. În 1882 el a devenit unul dintre membrii activi ai Biroului Geologic. În anii următori a făcut parte din colectivul implicat în realizarea primei hărţi geologice a României, publicată în 1890. Lui i-a revenit sarcina de a cerceta zonele de deal şi munte din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. […] În 1897 şi-a luat doctoratul la Sorbona cu un studiu despre terenurile Terţiare din România. Ulterior, a făcut studii pe teren, concretizate în descoperirea sitului Eocen de la Azarlîc, “populat” cu fosile de Numuliţi, fiinţe minuscule, acum dispărute. Ceva mai tîrziu, începînd cu 1912, va trece la cealaltă extremă a faunelor fosile şi se va ocupa de evoluţia Mastodonţilor şi a Mamuţilor care au trăit cîndva în Cîmpia Română. Odată numit profesor la Catedra de paleontologie, el s-a preocupat intens cu îmbogăţirea bazei sale documentare, dar şi cu material didactic, fosile colectate în cursul a nenumărate studii pe teren. După o viaţă întreagă dedicată ştiinţei, se retrage la pensie în 1929, la 72 de ani. Moare doi ani mai tîrziu, la 16 august 1931.[…]
Întreg articolul se găseşte aici.

Casa din Piaţa Romană nr 8 a fost construită la 1894** (după cum găsim in LISTA MONUMENTELOR ISTORICE 2004 – MUNICIPIUL BUCUREŞTI) după planurile arhitectului Otto Maugsch în stil art nouveau. 

























Astăzi o putem alătura celorlalte case care odată au aparţinut  unui stil consacrat dar cu timpul trec la stilul de prost gust – împopoţonarea caselor cu tot soiul de firme urât colorate, cu nume caraghioase, reclame de prost gust, termopane si bannere care oribile care acoperă tot ce are casa mai frumos. 



 
Iar aceasta casă a văzut multe într-o perioadă scurtă – showroom de mobilier de birou (probabil perioada in care i s-a tras spoiala de faţadă), magazin de haine „second choice” sau, mai nou, cafenea. Iar la parter eterna covrigărie. Am reuşit sa fac poze cam in toate perioadele. Din păcate nu le mai găsesc pe cele din perioada cu mobilierul, cu atât mai mult cu cat erau făcute către balconul cu ornamente de lemn, care pe vremea aceea era închis cu un soi de oblon, tot din lemn.   



La ultimele poze pe care le-am făcut m-a abordat un domn care s-a prezentat ca fiind proprietarul. Eu nu pot să ştiu dacă aşa este, şi eu mă puteam da drept proprietar, sunt convins că îl luam puţin prin surprindere. Şi nu din cauza tupeului meu. Mi-a promis câteva poze vechi cu casa pe care încă le mai aştept. Trebuie să recunosc faptul că s-a purtat foarte frumos pentru un proprietar de astfel de imobil şi, cel puţin în teorie, a fost foarte cooperant. Cum afară era foarte frig la momentul întrevederii nu am stat să îi explic că este oribil ce vedem în fiecare zi cei ce trecem pe acolo. Iar dacă va citi vreodată ce scriu eu ar mai trebui sa afle ca simplu şi de bun simţ este mult mai frumos decât stilul sorcovă. Iar uşa originală a casei dă mult mai bine cu ancadramentul decât cea de sticlă. Putin mai la dreapta, cum iese dumnealui din casă, are un exemplu ceva mai bun – şi in casa Gh. Petraşcu  e cafenea dar nu e atât de evident. 















Nu aş vrea să închei fără să îi pomenesc pe toţi cei care înşiră fire prin Bucureşti. E greu să vezi ceva dar să mai şi pozezi…



*Adrian a avut o postare în care arata negru pe alb cum că se semna Oskar si nu Otto. Drept pentru care o să îmi permit sa  modific după ce văd postarea.
** Tot de la Adrian Crăciunescu (cu mulţumirile de rigoare) o rectificare:
Pe de alta parte, am un plan de aliniere al strazii Cometa (Caderea Bastiliei) din 1898 care cuprinde toata Piata Romana. Mai am si alinierea din 1891, cu alta configuratie dar care arata ca parcela de azi a mancat terenul uni anume Nic. Moser, colt cu Romana. Cert este ca pe planul aprobat de Consilul Municipal in 1898, aici scrie "proprietatea comunei" si nu Sabba Stefanescu. Deci nu are cum sa fie casa din 1894. Nici pe planul orasului 1895-1899 nu figureaza, ceea ce confirma ce spuneam mai sus. Casa este insa facuta inainte de 1911, data la care figureaza atat ca amprenta cat si ca proprietar.